Cum să alegi rochia de mireasă perfectă

Cum să alegi rochia de mireasă perfectă

Anul care tocmai a început va fi anul în care vă veți uni destinele și veți deveni o adevărată familie. Printre toate pregătirile pe care urmează să le faci, una dintre ele este preferată de toate viitoarele mirese: alegerea rochiei de mireasă. Probabil că ai visat la acest moment încă din copilărie, dar pe cât de uimitor va fi rezultatul final, pe atât de complex se va dovedi a fi întreg procesul de a găsi rochia perfectă pentru nunta ta.

De obicei, un design superb de rochie, care arată perfect pe un manechin de plastic sau pe un fotomodel din revistă, nu se potrivește întotdeauna stilului și conformației tale. Ideal ar fi să faci alegerea în funcție de modelele care te avantajează pe tine. Nu este deloc o decizie ușoară atunci când ai la dispoziție o gamă largă de variante, un buget limitat și un timp scurt.

Iată care sunt principalele reguli pe care trebuie să le respecți atunci când alegi rochia de mireasă.


Cercetează piața

Creează-ți o „bază de date” cu acele modele de rochii, magazine, stylinguri, accesorii și așa mai departe. În acest fel îți vei face o idee asupra cum ar trebui să arate rochia ta de mireasă favorită. Fie că îți găsești inspirația în reviste, pe Pinterest sau investighezi ce rochii au ales celebritățile pe care le admiri, orice referință este la fel de bună atât timp cât te ajută să îți dai seama ce cauți cu adevărat. În plus, poți profita de această ocazie pentru a-ți găsi inspirația și pentru decorul de nuntă, meniu, aranjamente florale etc.

Mai apoi, următorul pas este să găsești acel element sau elemente comune care ți-au plăcut cel mai mult. A fost o rochie cu umerii goi? O rochie tip prințesă, cu tul, dantelă, pietre prețioase sau tip sirenă?


Be open-minded

Știm cât de important este să găsești acea rochie care să te facă să spui „Da!” a doua oară. Totuși, de cele mai multe ori așteptările noastre diferă de realitate. Nu există o formulă prin care poți afla câte rochii de mireasă ar trebui să probezi, dar este mereu indicat să nu te concentrezi doar pe un anume stil sau model. Niciodată nu poți ști când acea rochie poate fi ceva la care nu te-ai gândit înainte.

Sfat: Încearcă totuși să te limitezi la a proba maximum 10 rochii pentru a evita confuzia.


Ai mereu bugetul în minte

Știm, vrei să te bucuri de experiența probatului de rochii splendide fără nicio grijă. Chiar dacă nu este prea plăcut să te gândești mereu la un buget pentru rochia ta de mireasă, realitatea te obligă să stabilești o sumă maximă pe care ești dispusă să o dai pentru rochia ta.

Mergi la acele magazine cu prețuri pentru bugetul tău și nu proba rochii foarte scumpe. Mai bine să mergi la sigur.

Sfat: Nu uita de cheltuielile adiționale: potențiale modificări sau ajustări, costuri de livrare și accesorii (pantofi, bijuterii, voal etc.)


Alege o rochie comodă

Poate cel mai important aspect de care trebuie să ții cont atunci când îți alegi rochia de mireasă este comoditatea. Noaptea nunții este cea mai minunată din viața ta, dar și cea mai solicitantă. Atunci când probezi o rochie, încearcă să te imaginezi dansând o noapte întreagă în ea, să pozezi în ea pentru câteva ore și să fii mereu cu zâmbetul pe buze.

Nu uita că trebuie să arăți minunat, dar deopotriva să te și simți minunat!

PROGRAMEAZA O VIZIONARE

Pentru mai multe detalii legate de evenimentele organizate de Metropolitan Clubs&Events


Nunta, Botez, Evenimente corporate, Evenimente speciale, suntem pregatiti pentru toate.

Ne dorim ca toți clienții noștri să petreacă momente de neuitat într-unul din saloanele Metropolitan Club & Events și să beneficieze de experiența noastră. Pregătim tot timpul pentru clienții noștri oferte speciale pe tot parcursul anului. Pe lângă un preț atractiv, gândim pachete cu mai multe servicii incluse cum ar fi ofertele pentru evenimentele organizate duminica, oferte speciale pentru lunile de primavară, etc…

Locatie evenimenteAlege salonul
Decoratiuni nuntaAlege decoratiunile
Meniu nuntaAlege meniul